» » » Experimentul Philadelphia


Experimentul Philadelphia este un presupus experiment militar în care nava USS Eldridge ar fi trebuit să fie făcută invizibilă. Povestea este în general considerată o păcăleală.
În 13 ianuarie 1955, un cunoscut cercetător al fenomenelor misterioase, în special a fenomenului OZN, Morris K. Jessup, a primit o scrisoare ciudată de la un oarecare Carlos Allende. Scrisoarea conţinea date dezvăluite de acest Carlos despre implicarea lui în ceea ce el a numit “Experimentele din Philadelphia”. Pe scurt, Carlos Allende spunea că a fost membru al echipajului distrugătorului USS Eldridge, vas american de luptă implicat, pe tot parcursul anului 1943, într-o serie de experimente legate de capacitatea de a ascunde radarului vasele de luptă. Experimentele au început la începutul anului 1943, pe şantierul naval militar din portul Philadelphia, seria de experimente strict secrete au primit indicativul Rainbow. Experienţele au fost conduse de fizicianul dr. Franklin Reno, dar anumiţi martori intervievaţi mai târziu de Jessup au declarat că l-au observat pe fizicianul Albert Einstein, iar cu un an înainte, pe Nikolai Tesla. În vara lui 1943, mai precis în iulie, experimentele erau aproape de succes. Aparatura instalată la bordul lui USS Eldridge a funcţionat perfect, astfel încât vasul a devenit invizibil pe radare. Problema care a apărut a fost că uriaşul vapor era învăluit, în timpul experimentelor, într-un nor cenuşiu, puternic încărcat electrostatic. Martorii de pe vas spuneau că echipamentele metalice scoteau scântei ciudate, albastru-verzui.
Apoi, la 28 octombrie 1943, s-a reluat experimentul, se pare pentru a face vasul invizibil pentru ochi, la fel cum dispare o mărgea de sticlă într-un pahar cu apă. Dimineaţa a pornit experimentul, vaporul a fost înconjurat de faimosul nor cenuşiu, apoi energia pulsată în echipamente a fost intensificată treptat. Marinarii au auzit zbârnâitul echipamentului iar martorii au văzut, de pe chei, cum vasul dispare, împreună cu ceaţa cenuşie. Interesant a fost că urma vasului era vizibilă în apă, ca o impresiune de pantof gigantic. Apoi şi această urmă a dispărut. Vasul se volatilizase. Imediat au sunat telefoanele în baza navală din Philadelphia şi cei din portul Norfolk, situat la 600 km, au anunţat speriaţi că vasul USS Eldridge se află la intrarea în portul lor. N-au apucat să se dumirească ce şi cum, pentru că cei din Norfolk au sunat nervoşi să spună că nu mai văd distrugătorul, iar vasul a reapărut la locul lui. Marinarii au povestit scene de coşmar, unii dispăruseră, alţii pur şi simplu arseseră prin combustie spontană, oricum, cei care mai erau pe vas sufereau cumplit.
Marina militară americană a ordonat imediat încetarea oricăror experimente, iar vasul USS Eldridge a fost vândut, după război, flotei militare a Greciei.
Jessup a cercetat mai îndeaproape cele declarate de Allende, care între timp dispăruse, şi a întrebat Marina SUA despre evenimentele din portul Philadelphia pe parcursul anului 1943. Deşi iniţial a negat vehement, Marina SUA a admis în cele din urmă că au avut loc nişte cercetări legate de “aplicarea forţei electromagnetice” pentru a ascunde navele de radar. Jessup strânsese deja destule dovezi, dar nu a mai apucat să le facă publice, deoarece s-a sinucis într-o seară ploioasă, aruncându-se de la etajul unui hotel. Aparent, omul nu avea nici un motiv să moară, era în culmea gloriei publicistice, dar ancheta poliţiei a stabilit că s-a aruncat singur de la fereastră… Dosarul care conţinea dovezile legate de “primul experiment reuşit de teleportare” a dispărut, iar opinia publică a rămas cu o legendă care probabil nu va fi elucidată niciodată: Ce a fost în dimineaţa aceea de octombrie 1943 în portul Philadelphia?
Dupa 40 de ani de tacere, ziaristii americani au avut acces la arhivele secrete ale marinei americane si au gasit aici relatari extraordinare! Pentru prima oara publicul avea sa cunoasca relatarea concreta si reala a unei calatorii in spatiu si timp, deoarece s-a presupus ca nava nu a calatorit numai 500 de km aproape instantaneu (marinarii de pe nava au constatat ca ajunsesera in porul orasului New York, revenind apoi in portul de unde plecasera), ci si aproximativ 40 de ani in viitor! Era primul act oficial care demonstra posibilitatea invingerii timpului!
Efecte secundare necontrolate
Membrii familiilor marinarilor de pe USS Eldrige au raportat sistematic disparitii si aparitii ale acestora; practic dupa numai doua zile ei parca erau inconjurati de o ceata alba. In unele cazuri ei dispareau pur si simplu de la masa sau din fata prietenilor. Intr-un unul din rapoarte s-a constatat un fapt incredibil. Unul dintre participantii la experiment si-a luat haina si caciula si, ca si cum totul ar fi fost normal, a iesit pur si simplu prin perete si a disparut fara urma, pentru totdeauna! Aceleasi peripetii sau relatat si despre nava experiment. Disparea pur si simplu din port si aparea dupa doua zile in acelasi loc.
In alte cazuri, in plina misiune pe mare, nava disparea si aparea (ca un caine dresat care se intoarce mereu la locul lui) in portul unde se facuse experienta. Dupa lungi framantari si incredibile aventuri, guvernul a hotarat ca nava sa fie dezmembrata, legand straniile fenomene de aparitii si disparitii de o anumita impregnare pe care ar fi capatat-o aceasta in timpul experientei, insa uimitor, in acel moment USS Eldrige a disparut din port fara sa se mai intoarca vreodata, ca si cand ea ar fi considerat ca nu este demna sa-si gaseasca astfel sfarsitul.
Similitudine cu furtunile magnetice
Toata aceasta “joaca” a timpului a durat aproape doi ani, dupa care nu s-a mai relatat nimic. Multi contesta inca aceste informatii, dar putem semnala deosebitele asemanari intre fenomenele descrise pe nava cu multe observatii facute in decursul timpului in apropierea unor furtuni magnetice, in Marea Diavolului (in apropierea Japoniei) sau in Triunghiul Bermudelor, observatii facute la cei doi poli terestri si in alte asemenea zone care prezinta anomalii magnetice.
Tesla si Edison, implicati in acest experiment?
Pe de alta parte, se stie faptul ca aparatele care au realizat “experimentul Philadelphia” au fost construite dupa inventiile lui Nikola Testa, imbunatatite si de Edison. Tesla a brevetat un aparat “rezonator” care era capabil sa urce tensiunea unui camp electromagnetic pana la milioane de volti si la frecvente incredibile. Observatii facute de martori credibili (ofiteri de rang superior, ingineri din camera motoarelor de pe nava etc.) arata existenta unei constructii ciudate la bordul vasului, care semana cu aparatul construit de acest savant. Din descriere reiese faptul ca o bobina uriasa sub forma ovoidala se afla intr-o constructie asemanatoare cu o piramida. Un mecanism rotitor producea un camp magnetic stabil. Aceste doua campuri magnetice generau, dupa cum sustin multi savanti care au preluat ideea, o distorsiune de camp suficienta pentru a produce un salt in timp. Aceasta idee este confirmata chiar de calculele lui Einstein despre “marea unificare a fortelor”.
http://piatza.net/experimentul-philadelphia/

Unknown

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply