» » » Misterele civiliziatiei osiriene


Misterele civiliziatiei osirieneCivilizaţia osiriana a fost una dintre cele mai dezvoltate şi sofisticate civilizaţii care au existat pe Pământ. Aceasta civilizaţia se presupune că a existat în urmă cu 15.000 de ani în urmă, fiind contemporană cu cea atlanta. Expansiunea dar şi puterea economică şi tehnologia pe care se bază au fost punctele forte pentru dezvoltarea excesivă a unei civilizaţii de mult dispărute. Zeci de oraşe imense, drumuri impresionante şi structuri arhitecturale unice sunt doar câteva dintre elemente reprezentative pentru tot ceea ce a însemnat o civilizaţie înfloritoare.
Civilizaţia osiriana se întindea pe o porţiune imensă de pământ, ce cuprindea o vale imensă care în prezent este ocupată de Marea Mediterană şi se întindea până unde Deşertul Sahara îşi găseşte limitele sudice în prezent. Un teritoriu vast, al cărui structura diferea cu mult faţă de ceea ce este în prezent. Anumite scrieri străvechi arata că Râul Nil, ce în vremea civilizaţiei osiriene purta numele de Styx, in loc să se verse în Marea Mediterană din nordul Egiptului, a continuat să curgă mai la vale, până aproape de Sicilia şi apoi se varsă în în Oceanul osiris Misterele civilziatiei osirieneAtlantic prin Strâmtoarea Gibraltar (Stâlpii lui Hercule). Acest teritoriu fertil a contribuit la dezvoltarea celei mai înfloritoare civilizaţii care a existat de-a lungul timpului pe Terra.
Fondatorul imperiului osirian a fost Osiris. În istoria antică egipteană, Osiris este descris ca fiind fiul zeiţei cerului, Nut şi al zeului Pământului Geb. Osiris a fost căsătorit cu Isis şi au avut un băiat pe nume Horus. Osiris a fost fratele lui Nepthys, zeiţa egipteană a morţii, şi Set, zeul egiptean al haosului şi dezordinii. Numele de Osiris provine din egipteană veche, “Uşar” sau “Asar” şi semnifica “cel care vede tronul”. Aceasta traducere se bazează pe faptul că Osiris era reprezentat de două hieroglife ce arata un tron şi un ochi dar şi un al treilea ce îl desemnează pe Dumnezeu.
Atunci când Atlantida a fost scufundată în urma unei dezastru natural, bazinul Mării Mediterane a fost inundat iar zecile de oraşe înfloritoare au fost înghiţite de ape. Această teorie ajuta la explicarea formelor megalitice ce s-au regăsit în Marea Mediterană de-a lungul timpului. Cercetătorii presupun că mai bine de 200 de oraşe s-au scufundat în Marea Mediterană, în acest fel osirienii au trebuit să se retragă mai la sud. Arheologii susţin că vechii egipteni, civilizaţia monoica şi cea miceniana sunt urmaşele celei osiriene.
Nivelul de dezvoltare tehnologică a osirienilor a atins un grad foarte mare, deţinând chiar maşini sofisticate de zbor dar şi foarte multe maşini ce foloseau curentul electric. Drumul misterios ce s-a descoperit în Malta şi care traversează o stâncă, aparţinea civilizaţiei osiriene. Pe acest drum se presupune că osirienii foloseau nişte maşinării care în ziua de astăzi se aseamănă cu tramvaiele şi care funcţionau bineînţeles tot pe curent.
Platforma descoperită la Baalbek în Liban este atribuită de asemenea tot civilizaţiei osiriene. Acest aeroport antic a fost construit din imense pietre de mărimi diferite, unele dintre ele măsurând 82 metri lungime şi 15 metri grosime şi având o greutate de peste  1,5 tone.
http://piatza.net/misterele-civiliziatiei-osiriene/

Unknown

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply